Noi si Relatia

Un barbat si o femeie se intalnesc. Si in clipa in care se privesc in ochi, se opreste Universul in loc si se intampla ceva... E fantastic de frumos sentimentul, da. Si noi numim chestia asta indragostire. Urmeaza extazul, ochii stralucitori, fluturii din stomac, sarutarile nesfarsite, cele 30 de telefoane pe zi, basca 25 de sms-uri, mailuri, melodii dedicate, inspiratie, iesit la masa in oras, inventat surprize si cadouri, petrecut fiecare minut liber impreuna, toata fiinta dedicata energiei asteia minunate si tulburatoare pe care o numim indragostire... Pare ca nimic nu mai exista pe lume decat fiinta iubita.

Apoi indragosteala se transforma, daca avem noroc, in iubire. Se aprofundeaza. Se stabilizeaza. Barbatul si femeia se iubesc, se asculta, se accepta, se privesc in ochi si isi lasa inimile sa creasca, sa se deschida, sa simta. Ofera, primesc, isi povestesc, se sfatuiesc, se sprijina, se ajuta si incep sa ia decizii serioase. Se muta impreuna, fac planuri de viata, relatia lor se aseaza, isi gaseste echilibrul. Si taman cand toata lumea se bucura mai tare de liniste, echilibru, iubire si armonie... brusc cei doi uita ca o relatie nu e o garantie. Nu e ca o asigurare de viata, o pensie privata sau un cont in banca. Si cu toate astea, asa o trateaza. Barbatul si femeia uita sa fie prezenti acolo, unul langa altul. Li se pare ca deja lucrurile vin de la sine, femeia aia oricum e acasa si il asteapta, barbatul ala oricum se intoarce acasa de la munca - de ce sa mai faca dragoste ca la inceput? De ce sa se mai sarute si alinte, de ce sa se mai sune doar ca sa isi spuna unul altuia "Te iubesc"? De ce sa se priveasca mai departe cu aceeasi ochi plini de lumina si uimire, atunci cand se intalnesc? De ce sa se mai reinventeze, cand e atat de comod sa se tranteasca pe canapea la televizor, nespunandu-si unul altuia decat "buna" si inca doua-trei fraze de protocol, acolo?

... si incet ochii devin tristi si goi, zambetele sunt fortate si daca ii intreaba cineva daca sunt fericiti, raspund "mda, asa, ca toata lumea..."

Asa suntem noi, oamenii. Inconstienti. Nu ne gandim nici o clipa ca, intotdeauna, exista trei entitati intr-o relatie: Ea. El. Si RELATIA. Relatia este cea de-a treia persoana. Si daca este hranita cu iubire, intretinuta, alintata, ascultata si ocrotita, ea creste frumos, infloreste. Se adanceste si se aprofundeaza, capata noi si noi valente si ii duce pe EL si pe EA in locuri in care nu au banuit vreodata ca ar putea ajunge... Iar daca e lasata asa, sa traiasca cum o fi, ca "oricum e acolo, ce ne mai agitam sa o tratam cu iubire, ea este oricum aici, acolo, undeva in vietile noastre", atunci relatia creste exact ca un copil lipsit de iubirea parintilor lui: Acra. Rea. Cu convingerea ca totul pe lumea asta este rautate, amenintare si minciuna. Plictisita. Semi-moarta. Si exact asta le va da inapoi si Ei, si Lui. Plictiseala. Acreala. Acuze. Minciuni. Banuieli. Frustrari. Frica. Orice, din tot ceea ce NU ESTE Iubire.

Si, in final, se va stinge incet si fara zarva, lasand in urma un El si o Ea goi si incruntati, fiecare dand vina pe nepasarea celuilalt...

Asa sunt 99% dintre cuplurile pe care le cunosc. Asa am fost si eu. Asa refuz sa mai fiu. Asa, ii spun iubitei mele, este opusul povestii pe care noi doi putem sa o traim, daca suntem constienti de noi doi.